Cartierele Romei sunt prezentate aici sub formă de hărți de ansamblu și de planuri pe planșe, de la rionii istorici până la quartierele exterioare.
Vechiul centru al Romei este împărțit în rioni, districte istorice de origine medievală. Treisprezece existau în Evul Mediu, înghesuite mai ales în cotul Tibrului, iar papa Sixt al V-lea a adăugat Borgo în 1586 ca al paisprezecelea. În 1744, Benedict al XIV-lea a dispus reorganizarea sistemului, iar plăci de marmură fixate pe fațadele caselor marcau limitele fiecărui rione; multe dintre ele pot fi văzute și astăzi pe străzi.
Sistemul s-a extins în secolul al XX-lea. Până în 1921, numărul rioni crescuse la douăzeci și doi, Prati fiind ultimul creat, așa că cele mai târzii, de la XV încolo, acoperă teritorii din afara nucleului inițial. În jurul lor se află quartieri, treizeci și cinci în total, numerotate de la 1 la 35 pe harta de ansamblu, care descriu creșterea orașului dincolo de centrul istoric.
Planurile reunite aici includ două hărți de ansamblu în italiană, câteva planșe gravate din 1776 și 1777 cu legende în latină și o lungă serie de planșe colorate, marcate cu străzi numerotate. Fiecare planșă tratează un singur rione sau quartiere, ceea ce face practică localizarea unei străzi în districtul ei și vederea modului în care zonele învecinate se îmbină.
